- Aproape o treime dintre români alocă lunar între 100 de lei și 200 de lei pentru achiziția de produse de curățenie
- Cei mai mulți români cheltuie între 50 de lei și 100 de lei pentru achiziția de detergent
- În peste 96% dintre gospodăriile urbane există cel puțin o mașină de spălat rufe
- 6 din 10 români achită în numerar la livrare comenzile online ce includ produse de curățenie de uz casnic
Aproape o treime dintre români alocă lunar între 100 de lei și 200 de lei pentru achiziția de produse de curățenie pentru uz casnic. Cele mai cumpărate produse sunt detergentul de rufe automat, balsamul de rufe și detergentul de vase manual – 4 din 10 români achiziționează lunar câte un produs dintre cele menționate, potrivit unui sondaj realizat la finalul lunii martie, în mediul online, la solicitarea ImportDirect.ro, retailer online de tip hard discount și unul dintre cei mai mari importatori direcți de produse originale de calitate și la preț mic din România.
Majoritatea românilor își spală hainele la mașină, în peste 96% dintre gospodăriile din mediul urban existând cel puțin o mașină de spălat rufe, potrivit sondajului citat.
Pentru spălarea hainelor, românii folosesc detergenți pudră (40,1% dintre respondenți) și lichid (34%). Detergenții sub formă de capsule sunt preferați de 24,9% dintre români și circa 1% cumpără alte tipuri de detergenți, precum cei special formulați în funcție de modelul mașinii de spălat sau alte considerente de nișă.
„Soluțiile utilizate la spălarea automată a hainelor sunt în topul listei de cumpărături a românilor, în condițiile în care mașina de spălat rufe este prezentă aproape în orice casă din mediul urban. Pe măsură ce consumatorii devin mai atenți la tratarea specifică a țesăturilor și, în același timp, dețin mașini de spălat cu tehnologii mai noi, raportul dintre clasicul detergent pudră și cel lichid sau capsule înclină în favoarea celei de-a doua categorii.
Acest comportament de consum îl observăm în rândul clienților noștri, care arată un interes tot mai mare pentru detergenții lichizi și capsule, mai ales că și prețurile acestor produse sunt tot mai accesibile”, spune Zsolt FÓRIKA, CEO ImportDirect.ro.
Suma alocată de cei mai mulți români (44,7%) pentru o achiziție de detergent de rufe automat este cuprinsă între 50 de lei și 100 de lei. Aproape 30% cheltuie între 30 de lei și 50 de lei când cumpără detergent de rufe, iar 12,6% dintre respondenți au un buget de peste 100 de lei per achiziție. Sub 2% cumpără detergent mai ieftin de 15 lei la o achiziție.
Ce branduri de detergent de rufe folosesc românii acasă
Într-un top al celor mai utilizate branduri de detergent de rufe, Ariel (75,6% dintre români au declarat că folosesc acest brand) și Persil (menționat de 46,6% dintre respondenți) conduc în preferințele românilor.
„Rezultatele acestui sondaj ne confirmă comportamentul de consum al clienților noștri, care obișnuiesc să cumpere mai multe branduri de detergent de rufe, pe care le folosesc alternativ. În rândul clienților noștri, un interes crescut în categoria de detergenți îl observăm, astfel, pentru Savex, brand ce se remarcă prin diversitatea produselor și prețurile accesibile”, spune Zsolt FÓRIKA, CEO ImportDirect.ro.
Magazinul online ImportDirect.ro listează produse originale și de calitate de la cele mai cunoscute branduri de detergenți de rufe, la prețuri foarte bune, accesibile tuturor. Pentru a oferi aceste prețuri, ImportDirect.ro colaborează direct cu producătorii produselor comercializate și lucrează cu stocuri limitate provenind mai ales din capete de stoc.
Cât cheltuie lunar un român pentru produsele de curățenie pentru uz casnic
Produsele de curățenie pentru baie și bucătărie, soluțiile pentru spălat pardoseli, geamuri etc. și detergenții înălbitori și pentru îndepărtarea petelor completează topul celor mai cumpărate produse de curățenie de uz casnic, fiind achiziționate lunar de 3 din 10 români.
La polul opus, cu cele mai puține achiziții lunare, se regăsesc odorizantele de cameră (circa 25% dintre români le cumpără lunar), soluțiile anticalcar (aproape 19%), săpunul de rufe (12,7%) și detergentul de rufe manual, care se găsește în coșul lunar de cumpărături în cazul a 10% dintre români.
Pentru aceste achiziții, aproape o treime (cca. 30%) dintre români alocă lunar între 100 de lei și 200 de lei, în timp ce 22% cheltuie între 80 de lei și 100 de lei, iar 13% au un buget lunar cuprins între 200 de lei și 300 de lei. Aproape 2% dintre respondenți afirmă că alocă peste 500 de lei pentru achizițiile lunare de produse de curățenie de uz casnic.
Achiziții online
La momentul realizării sondajului (finalul lunii martie 2019), 14,11% dintre respondenți au cumpărat online cel puțin un astfel de produs de curățenie. 12,53% au făcut o astfel de achiziție în ultimele două săptămâni, iar 15,92% au cumpărat în ultima lună. În același timp, 22,26% nu au cumpărat niciodată online produse din această categorie.
Plata cumpărăturilor online care includ și produse de curățenie de uz casnic este făcută cel mai frecvent numerar la curier, la livrarea comenzii – 63% dintre respondenți alegând această opțiune. În același timp, 33,7% achită cu cardul online la plasarea comenzii, iar circa 2% cu cardul la curier, diferența de puțin peste 1% achitând prin OP, potrivit sondajului de opinie.
Sondajul de opinie citat a fost realizat în mediul online, la solicitarea ImportDirect.ro, la finalul lunii martie 2019, pe un eșantion de 1.826 de respondenți, cu vârste peste 18 ani, din mediul urban. Marja de eroare a sondajului este de +/- 2%.