Jucătorul profesionist de tenis Horia Tecău și fondatorul inițiativei Casa Bună, Valeriu Nicolae, cu sprijinul agenției de comunicare McCann PR, au făcut, duminică, un apel comun de strângere de fonduri pentru construirea unui teren de sport pentru copii, în spațiul de la Casa Bună. Apelul a fost făcut în cadrul evenimentului Kids’ Day, organizat în mod tradițional de Horia Tecău în preajma vacanței de iarnă – și pe care, anul acesta, a decis să îl transforme într-o sesiune de tenis cu copiii de la Casa Bună.
Valeriu Nicolae, activist pentru drepturile omului, fost diplomat european, fost secretar de stat, scriitor, producător de film și câștigător al Premiului Unicef în 2012, împreună cu o echipă din ce în ce mai mare de voluntari, ajută săptămânal, de 12 ani, peste 100 de copii marginalizați să își facă temele, oferindu-le în același timp o masă caldă, haine, rechizite, dar și suport familiilor lor.
“Trăim într-un ritm atât de alert, încât nici nu mai observăm că în jurul nostru sunt oameni și copii care au nevoie de ajutor. Mi-am dorit dintotdeauna sa fac mai mult pentru acești copii, și acesta este motivul pentru care, în ultimii doi ani, am ales să transform evenimentul anual dedicat copiilor pasionați de tenis într-unul dedicat copiilor veniți din medii defavorizate. Sper ca aceste întâlniri să îi inspire pe copii și să le dea încrederea de care au nevoie pentru a reuși în tot ce-și propun. Tuturor celor care au posibilitatea de a dona pentru înființarea unui teren de sport la Casa Bună, le mulțumesc încă de pe acum”, spune Horia Tecău.
La eveniment au participat zeci dintre copiii care vin în fiecare weekend la Casa Bună pentru a face lecții cu voluntarii, pentru a învăța de la ei, dar și pentru a primi o masă caldă și a socializa împreună.
“De 10 ani, câteva sute de copii au primit o șansă mai bună prin ceea ce avea să devină, din toamna acestui an, Casa Bună. De la o rată a abandonului școlar de peste 90%, acum aproape toți copiii sunt la școală, au acte, haine, rechizite și, mai ales, au visuri ca oricare alți copii. Peste o sută de voluntari îi ajută în fiecare lună. În tot acest proces, sportul a jucat un rol fundamental: fotbal, baschet, tenis și multe alte sporturi au asigurat nu numai nevoia de a se juca a copiilor, dar și disciplina necesară. Sportul a șters toate diferențele dintre copii și le-a pus un zâmbet pe față. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de un teren de sport la Casa Bună”, a spus Valeriu Nicolae.
“L-am întâlnit pe Valeriu la scurt timp după ce a lansat public apelul cu privire la Casa Bună și am hotărât, împreună cu colegii mei, că vom face tot ce ne stă în putință să sprijinim această comunitate: fie că este vorba despre consultanță, servicii de creație sau de acțiuni de voluntariat. Știam că Horia va răspunde pozitiv acestei invitații și nu am ezitat să-l cooptăm, iar astăzi ne-am bucurat să vedem cu câtă energie zeci de copii au intrat pe terenul de tenis improvizat din curte. Sperăm să obținem împreună sprijinul financiar necesar, iar următoarele meciuri să se joace pe un teren de sport corespunzător“, a declarat Lavinia Chican, Senior Partner McCann PR.
Cei care doresc să facă donații pentru viitorul terenul de sport de la Casa Bună, o pot face în conturile de mai jos:
Cont Raiffaisen – RO18 RZBR 0000 0600 0823 7212 – Valeriu Nicolae