Doi absolventi ai programelor de master de la Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului (FIFIM), specialisti in protectia mediului, au fost premiati de catre Brother Romania
Brother, unul dintre cei mai mari furnizori de solutii pentru mediul de afaceri, a acordat ieri, pe 25 iunie 2020, 2 premii in valoare de 500 de euro fiecare pentru sprijinirea desfasurarii de activitati de protectia mediului si conservarea biodiversitatii, precum si pentru recunoasterea implicarii absolventilor programelor de Master de la Facultatea de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului (FIFIM) din cadrul Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti (USAMV). In cadrul festivitatii de premiere, derulate online, bursele au fost suplimentate datorita caracterului actual aplicabil si al originalitatii lucrarilor pe tema inundatiilor si al reducerii apelor uzate in cadrul statiilor de epurare.
Avand in vedere actualitatea subiectelor, precum si caracterul aplicat al lucrarilor, Brother a decis sa acorde doua premii. Absolventul programului de master de Geomatica pentru ingineria mediului, Ing. Theodor Paul Diga a fost premiat pentru prezentarea lucrarii de disertatie ”Trasarea hartilor de hazard ale inundatiilor istorice in b.h. Siret, zona namoloasa”. Iar absolventa programului de Ingineria si protectia mediului in spatiul rural a fost premiata pentru sustinerea lucrarii ”Diminuarea debitului de apa uzata de la Statia de Epurare Glina prin reducerea cantitatii de apa infiltrata in colectorul de canalizare A0 mal drept, Raul Dambovita”. Premiile au o valoare de 500 de euro fiecare, fiind acordate in echivalentul in lei, alaturi de diploma de recunoastere a implicarii castigatorilor in activitatile de protectie a mediului. Evaluarea lucrarilor de disertatie s-a facut de catre membrii comisiilor de examinare in cadrul sesiunii de sustinere a lucrarilor pentru cele doua programe de studiu, iar reprezentantul companiei Brother, Monica Otlacan, Country Manager Brother Romania, a selectat castigatorii, avand ca principal criteriu aplicabilitatea lucrarilor sustinute de absolventi.
”Am fost impresionata de relevanta, gradul de implicare si originalitate al subiectelor alese, asa ca am suplimentat bursele acordate pentru a acoperi ambele programe. Felicit proaspetii absolventi pentru dedicarea pe care au aratat-o si le urez sa continue sa se implice in protectia mediului in Romania.
Consideram importanta stimularea viitorilor specialisti in domeniul protectiei mediului, iar Brother este o companie care pune pe primul plan calitatea mediului inconjurator. Practic, in fiecare etapa din ciclul de viata al unui produs avem in vedere impactul asupra mediului. Incurajam astfel viitorii specialisti in protectia mediului, cei care sunt liderii viitoarelor generatii, sa urmareasca aspectele practice ale protejarii mediului, asa cum s-au dovedit lucrarile premiate anul acesta”, a declarat Monica OTLACAN, Country Manager Brother Romania.
Scopul acordarii de catre Brother a premiilor este de a sprijini desfasurarea de activitati de protectie a naturii si conservare a biodiversitatii si recunoasterea implicarii absolventilor in activitatile de protectie a mediului.
Misiunea Brother este de a dezvolta solutii, echipamente si tehnologii eficiente care sa permita organizatiilor sa isi imbunatateasca performantele si operabilitatea, simultan cu reducerea costurilor. Reducerea impactului asupra mediului reprezinta una din temele cheie ale implicarii sociale a companiei Brother, inclusiv in Romania. Angajamentul Brother de a sustine specialistii si activitatile de cercetare in domeniul protectiei mediului derulate in cadrul universitatii se vor concretiza si prin alte actiuni corelate din cadrul parteneriatului.
La nivel international, Brother colaboreaza cu diverse organizatii si se implica in multiple actiuni menite sa reduca nivelul de poluare a mediului inconjurator. In Romania Brother a inceput o colaborare cu USAMVB in 2019 pe care o continua sustinut an de an. Aceasta colaborare are scopul de constientizare asupra riscurilor pe care le prezinta lipsa de atentie a oamenilor fata de mediu, pentru a incuraja si sustine rolul practic al viitorilor specialisti in protectia mediului inconjurator.
Despre Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti
Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicina Veterinara din Bucureşti (USAMVB), „o universitate pentru viaţa şi agricultura prin educaţie şi cercetare de inalta calitate”, este o instituţie de invaţamant superior şi cercetare acreditata, cu personalitate juridica, ce face parte din reţeaua instituţiilor de invaţamant superior de interes public, avand caracter nonprofit şi apolitic. USAMVB este organizata şi funcţioneaza in conformitate cu prevederile Constituţiei Romaniei, ale legislaţiei şi reglementarilor naţionale din domeniul invaţamantului, cu Carta universitara şi regulamentele proprii pentru a-şi indeplini misiunea asumata.
Absolventii Facultatii de Imbunatatiri Funciare si Ingineria Mediului – unica in ţara ce pregateşte ingineri prin programul de studii de licenţa Imbunataţiri Funciare şi Dezvoltare Rurala – dobandesc calificari pentru a raspunde cerintelor pietei muncii, fiind pregatiti pentru a lucra in urmatoarele sectoare de activitate / institutii: constructii – proiectare si executie, agentii de mediu, Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara, servicii / cadastru, administratia centrala si locala, cercetare si consultanta, Real Estate & Business.
Despre Brother
Fondata in Japonia cu mai bine de un secol in urma de catre cei doi frati Masayoshi si Jitsuichi, Brother este in prezent o marca recunoscuta la nivel mondial pentru inovatie tehnologica. Compania desfasoara operatiuni in peste 40 de tari si regiuni.
Printre produsele Brother, se numara imprimante, echipamente multifunctionale, scanere si solutii de etichetare. Oferta pentru o era bazata tot mai mult pe tehnologie digitala si inteligenta include solutii mobile de tiparire si servicii de management al printurilor (Managed Print Services – MPS).