București, ROMÂNIA, 20 ianuarie 2022  Xiaomi, lider global în tehnologie, a lansat în România două noi gadget-uri din gama ecosistem: Redmi Watch 2 Lite, smartwatch-ul destinat celor care își propun să fie întotdeauna în formă, și Redmi Buds 3 Lite, căștile sigure și confortabile, cu o durată de viață uimitoare a bateriei.

Redmi Watch 2 Lite va avea un preț recomandat de vânzare începând de la 349.99 lei.

Redmi Buds 3 Lite vor avea un preț recomandat de vânzare începând de la 129.99 lei.

Xiaomi le-a pregătit o surpriză fanilor din România. Până pe 23 ianuarie, cele două produse sunt disponibile la precomandă într-un pachet promoțional, în Mi-Home.ro, Xiaomi Store Mega Mall București și în rețeaua partenerilor autorizați (eMAGPC GarageEvoMAGCel.ro), la prețul de 349.99 de lei.

Redmi Watch 2 Lite. Intră în formă. Începe acum

Redmi Watch 2 Lite este partenerul perfect de antrenament. Smartwatch-ul are un design compact și un display de 1.55’’, mai mare cu 10% în comparație cu modelul precedent, Mi Watch Lite. De asemenea, Redmi Watch 2 Lite oferă experiențe vizuale și de control îmbunătățite, la care se adaugă peste 100 de teme de afișaj disponibile în aplicația Xiaomi Wear. Dispozitivul vine cu GPS încorporat și le oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și monitoriza în cele mai mici detalii antrenamentele. Are 17 sporturi specifice prestabilite, printre care Yoga sau HIIT, și poate monitoriza alte peste 100 de tipuri de exerciții. Poate fi purtat și în bazin sau la duș pentru că are rezistență la apă 5 ATM*. Redmi Watch 2 Lite suportă funcția de monitorizare a oxigenului din sânge (SpO₂) pe toată durata somnului, în timp ce senzorul PPG de înaltă precizie monitorizează ritmul cardiac pe parcursul întregii zile. Redmi Watch 2 Lite este dotat cu o baterie de 262mAh, care rezistă până la 10 zile la o singură încărcare.

4_1_

Redmi Buds 3 Lite. Ascultă beat-ul

Redmi Buds 3 Lite au un design ergonomic și sunt foarte confortabile. Au doar 4.2 grame (36 de grame în total, inclusiv cutia de alimentare), se fixează bine în urechi și sunt, totodată, alegerea perfectă pentru cei care vor să le poarte în timp ce fac sport. Se conectează foarte ușor la telefon și sunt dotate cu Bluetooth 5.2, ce asigură o transmitere a sunetului mai stabilă, mai rapidă și fără întreruperi, dar și un consum mai eficient. Redmi Buds 3 Lite vin cu certificare IP54 la praf și apă, așa că pot fi purtate chiar și atunci când afară bate vântul sau plouă. La o singură încărcare, rezistă până la 5 ore de folosire continuă și până la 18 ore, cu ajutorul cutiei de alimentare. Driverul dinamic de 6mm a fost calibrat de experții Xiaomi Sound Lab, iar Redmi Buds 3 Lite oferă o claritate audio excepțională și redau cu acuratețe sunetele. De asemenea, folosesc un algoritm de anulare a zgomotelor în timpul apelurilor, care înlătură sunetele de fundal și îmbunătățește calitatea convorbirilor telefonice. Redmi Buds 3 Lite asigură și o experiență de gaming imersivă – prin activarea modului low latency (latență redusă) prin care redau foarte clar și fără întârziere orice tipuri de sunete.

Specificațiile tehnice și imaginile sunt disponibile aici: Redmi Watch 2 Lite și Redmi Buds 3 Lite.

*Rezistența la apă 5ATM: produsul poate fi purtat în bazin sau în timp ce utilizatorii înoată în apropierea țărmului. Nu este indicată utilizarea lui în timpul băilor fierbinți, la saună sau în timpul scufundărilor. De asemenea, nu este indicată folosirea lui în timpul practicării sporturilor acvatice. Nivelul de rezistență la apă se poate degrada de-a lungul timpului.

 

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT. Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este unul din cele mai mari mari branduri de telefoane inteligente la nivel mondial. Cota de piață a companiei în ceea ce privește livrările de smartphone-uri s-a clasat pe locul 3 la nivel global în trimestrul al treilea din 2021.Compania a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu peste 400 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri, la data de 30 septembrie 2021. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume. În august 2021, compania a fost listată pentru a treia oară în topul Fortune Global 500, urcând pe poziția 338, ceea ce reprezintă un avans de 84 de locuri față de 2020.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *