Aplicația Disney+ este acum disponibilă pe televizoarele LG compatibile din România și alte peste patruzeci de țări din Africa, Europa și Orientul Mijlociu. Acum, mai mulți utilizatori ai televizoarelor LG se pot bucura de cele mai bune filme și emisiuni de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star, pe modelele cu webOS din anul 2017 sau cu versiuni mai noi. Pentru a se bucura de tot ceea ce oferă serviciul Disney+, clienții LG pot pur și simplu să dea click pe pictograma Disney+ din LG Home Launcher sau să apese butonul Disney+ de pe LG Magic Remote și să selecteze tipul de abonament.

Disney-Plus-on-LG-TVs

Disney+ oferă acces la sute de filme originale Disney+ și mii de episoade din biblioteca generoasă a companiei The Walt Disney, împreună cu o gamă variată de divertisment exclusiv. Filmele, programele TV și documentarele sunt toate atent clasificate și pot fi căutate cu ușurință pentru a fi redate pe marele ecran de acasă.

Cu o diversitate de materiale deținute de Disney din care pot alege, inclusiv Marvel Cinematic Universe și Star Wars, abonații vor avea întotdeauna opțiuni de vizionare pe care le pot explora. Disney+ le oferă abonaților o multitudine de alegeri convingătoare, cum ar fi Obi-Wan Kenobi, Ms. Marvel de la Marvel Studios, The Kardashians și multe altele.

Televizoarele LG care rulează webOS permit utilizatorilor să simtă nostalgia poveștilor preferate din toate timpurile. Pentru a scoate în evidență detaliile scenelor, tehnologia LG OLED oferă cea mai bună calitate a imaginii din industrie prin raportul de contrast infinit și mulțumită negrului absolut, posibile datorită tehnologiei revoluționare a pixelilor auto-luminați de la OLED. Compatibile atât cu Dolby Vision, cât și cu Dolby Atmos, televizoarele LG oferă o experiență de vizionare ca la cinema, la tine acasă. În plus, funcțiile LG Smart TV, inclusiv ThinQ AI și funcția de căutare universală LG, sunt perfect compatibile cu aplicația Disney+.

Străduindu-se întotdeauna să ofere cea mai bună experiență de utilizare și o selecție variată de conținut disponibil, LG pune la dispoziție acum și aplicația Disney+ pe televizoarele LG compatibile în peste nouăzeci de țări din întreaga lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *