Gaming Hub este cea mai recentă platformă Smart TV de la Samsung care aduce utilizatorilor un serviciu de game streaming optimizat, fără a fi nevoie de o consolă sau un PC

Amazon Luna și Twitch se alătură Xbox, NVIDIA GeForce NOW, Google Stadia, Utomik, YouTube și Spotify pentru a oferi și mai multe modalități de a juca

București, România – 1 iulie 2022 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi că Samsung Gaming Hub  va fi disponibil pe toate televizoarele inteligente Samsung din 2022 și va aduce cel mai bun conținut de streaming de jocuri și experiențe de joc, fără hardware sau descărcări suplimentare necesare.

Anunțat în timpul CES 2022, Samsung Gaming Hub este o platformă all-in-one de căutare a jocurilor de streaming, unde utilizatorii pot descoperi și juca jocuri pe care le iubesc de la parteneri precum Xbox, NVIDIA GeForce NOW, Google Stadia, Utomik și, în curând, Amazon Luna. Samsung Gaming Hub oferă acces mai bun, mai rapid și mai convenabil la toate opțiunile de jocuri disponibile pe televizoarele Samsung, inclusiv pe modelele lansate în 2022, Neo QLED 8K, Neo QLED 4K, QLED-uri și seria de monitoare inteligente, expertiza Samsung în hardware și software fiind folosită pentru a oferi o experiență optimă de joc.

Gaming_hub_3

“Samsung Gaming Hub combină poziția de lider a Samsung în tehnologia de streaming cu experiența noastră în crearea unui hardware de ultimă generație, eliminând din bariere pentru ca oamenii să se poată bucura de experiența jocurilor. Odată cu extinderea parteneriatelor la nivelul serviciilor de streaming de jocuri de top și a recomandărilor venite de la experți, jucătorii vor putea naviga și descoperi cu ușurință jocuri dintr-o selecție vastă, indiferent de platformă.”, a declarat Won-Jin Lee, Președinte al diviziei de Service Business din cadrul Samsung Electronics.

Un punct de înlâlnire pentru zona de gaming

Prin intermediul sistemului de operare Tizen, Samsung Gaming Hub permite jucătorilor să acceseze instant jocurile pe care le iubesc de la parteneri de top din industrie precum Xbox, NVIDIA GeForce NOW, Google Stadia, Utomik și, în curând, Amazon Luna, pe lângă opțiunile pe care le au pe consolele de jocuri sau PC-uri, toate într-un singur loc.  Prin Gaming Hub jucătorii își pot folosi accesoriile preferate, precum căștile Bluetooth și controlerele, fără a fi nevoie să achiziționeze un hardware nou, ceea ce face accesul la jocuri mai ușor ca niciodată. În plus, utilizatorii vor avea acces la recomandări din partea experților legate de cele mai recente și mai populare jocuri.

Samsung Gaming Hub oferă, de asemenea, mai multe opțiuni de divertisment în timpul jocului, însemnând conectarea ușoară la Twitch, YouTube și Spotify direct din meniul de experiență Gaming Hub. Jucătorii pot accesa cele mai recente știri despre jocuri, pot viziona tutoriale, pot reda muzică și podcasturile preferate și pot vizualiza trailere ale celor mai așteptate jocuri, toate prin intermediul Gaming Hub.

Gaming_hub_4

 Inovația în streaming întâlnește un procesor incredibil și imaginea de înaltă calitate

Pasionații de jocuri se pot aștepta la o experiență de joc uimitoare. Noile televizoare și monitoare inteligente Samsung lansate în 2022 vin cu îmbunătățiri la nivel de fluiditate a mișcării, tehnologiei de reducere a latenței, precum și decodare mai rapidă și un input lag optimizat, redus cu o medie de 30%, în comparație cu modelele anterioare.

În plus, tehnologia Samsung bazată pe inteligența artificială optimizează grafica jocurilor, oferind o rezoluție incredibilă 4K și 8K, o precizie mult mai mare la nivel de culori și claritate.

Pentru mai multe detalii, accesați pagina Samsung Gaming Hub: https://www.samsung.com/us/televisions-home-theater/tvs/gaming-hub/

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *