Un nou studiu realizat de HONOR arată că trei sferturi dintre europeni fac mai multe fotografii înainte de a obține portretul perfect. Femeile sunt pe primul loc în clasamentul “photo fails”, cu peste 100 de imagini nereușite în medie pe smartphone, în comparație cu bărbații.
[București, România, 31 mai 2024] – Europenii fac o mulțime de fotografii încercând să obțină portretul perfect, iar acest lucru face ca smartphone-urile lor să fie pline de imagini nereușite și nefolosite. Potrivit unui studiu recent, 75% dintre europeni fac în mod regulat mai multe fotografii înainte de a alege una. În medie, europenii au stocate pe smartphone 268 de fotografii nereușite, iar 12% dintre ei au peste 400 de astfel de imagini.
Cercetarea, inițiată de HONOR, un lider global în furnizarea de dispozitive inteligente, a fost realizată în pregătirea lansării noii serii de produse, programată pentru luna viitoare. Această lansare își propune să redefinească standardele fotografiei de portret pe smartphone.
Studiul a indicat că femeile au mai multe fotografii nereușite pe smartphone-uri, cu o medie de 330 de imagini nefolosite, comparativ cu bărbații, care au aproximativ 224. Vârsta joacă și ea un rol important: Generația Z are cele mai multe fotografii nereușite, cu o medie de 360 de imagini, în timp ce persoanele cu vârste cuprinse între 35 și 45 de ani au un număr mai mic, în jur de 200 de fotografii nefolosite.
Aspectele mai puțin plăcute ale fotografiei
Rezultatele arată că aproape o treime dintre europenii cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani se simt stânjeniți atunci când cineva are nevoie de prea mult timp pentru a le face o fotografie reușită, iar unul din cinci (20%) se simte frustrat dacă abilitățile de fotografiere ale unui prieten sau ale unei rude nu corespund așteptărilor lor.
Abilitățile de fotografiere sunt un criteriu pe care oamenii îl caută la un potențial partener. Aproximativ o treime (30%) dintre respondenți au declarat că se simt mai speciali când cineva dorește să le facă o fotografie, iar 13% au mărturisit că sunt mai predispuși să iasă cu cineva care știe să facă fotografii bune.
Pentru o minoritate, acest aspect poate chiar să ducă la încheierea unei relații: 6% au încetat să se vadă cu cineva din cauza unei fotografii, iar 5% au pus capăt unei relații pentru că nu le-a plăcut o fotografie în care apăreau. Mai mult, 14% s-au certat cu cineva din cauza unei fotografii care nu le-a plăcut.
Portretul perfect
Aproape jumătate (46%) simt presiune atunci când sunt rugați să facă o poză bună pentru altcineva, iar mai mult de o treime (36%) dintre respondenți recunosc că nu știu cum să realizeze un portret de calitate. În ciuda presiunii de a arăta perfecțiunea în fotografii, 59% dintre participanți au spus că realizarea unor portrete bune îi face să se simtă bine. Un procent semnificativ, 34%, consideră că o fotografie bună de portret poate dezvălui mai multe despre cineva, iar 49% apreciază atunci când o fotografie surprinde personalitatea cuiva.
Călin Clej – Director de Marketing HONOR România și Bulgaria: „Surprinderea esenței unei persoane prin intermediul portretelor este o formă de artă. Rezultatele cercetării noastre evidențiază dorința tot mai mare de a integra această experiență în viața de zi cu zi. La HONOR, înțelegem pasiunea și emoția din spatele creării unor portrete uimitoare. De aceea, suntem încântați să anunțăm lansarea iminentă a seriei noastre de ultimă generație – H200 SERIES. Datorită tehnologiei avansate de inteligență artificială, oricine poate obține acum rezultate uluitoare, transformând momentele obișnuite în adevărate opere de artă. Spuneți adio fotografiilor de amatori și bucurați-vă de portrete extraordinare cu HONOR.”
Progresul în fotografia pe smartphone aduce soluții inteligente pentru a surprinde portrete autentice. SERIA H200 se va lansa pe 12 iunie și va stabili un nou standard în domeniul fotografiilor de tip portret.
Cercetarea, realizată de Censuswide în mai 2024 pentru HONOR, a fost realizată pe un eșantion de 10.000 de consumatori cu vârste între 18 și 45 de ani din cinci piețe: Marea Britanie, Franța, Germania, Spania și Italia, cu câte 2.000 de respondenți din fiecare țară.
****
Despre HONOR
HONOR este un furnizor global de dispozitive inteligente. Este dedicat să devină un brand tehnologic iconic la nivel global și să creeze o nouă lume inteligentă prin intermediul produselor și serviciilor sale puternice. Cu o expertiză în domeniul cercetării și dezvoltării, se angajează să dezvolte tehnologii care să permită oamenilor din întreaga lume să meargă mai departe, oferindu-le libertatea de a realiza și de a face mai mult. Oferind o gamă de smartphone-uri, tablete, laptopuri și dispozitive portabile de înaltă calitate, potrivite pentru fiecare buget, portofoliul de produse inovatoare, premium și fiabile HONOR le permite oamenilor să devină o versiune mai bună a lor.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați magazinul online HONOR la https://www.hihonor.com/ro/.