Ericsson aniversează 30 de ani de activitate în România, un moment unic, în care privește cu mândrie înspre trecut și cu optimism spre viitor, setându-și noi obiective pentru următoarele trei decenii și chiar mai departe.

Înființată în anul 1994, Ericsson Telecommunications Romania este un partener de încredere al industriei de telecomunicații – atât pentru alte companii de pe piața locală, cât și pentru autorități – derulând parteneriate ample și aducând contribuții importante la dezvoltarea acesteia, prin crearea de soluții de ultimă generație care redefinesc afacerile, îmbunătățesc viețile oamenilor și promovează un viitor sustenabil.

Activitatea companiei pe piața locală a început odată cu instalarea a mii de kilometri de cabluri de fibră optică și lansarea primei rețele de telefonie mobilă din România. Ulterior, între anii 1997 și 2000, Ericsson a lansat alături de furnizori locali de servicii de comunicații primele rețele mobile GSM din țară, precum și primul pachet pentru servicii de date pe mobil.

Lider pe piețele globale și locale, Ericsson a contribuit și la crearea sistemului național unic de apeluri de urgență 112, în 2003, iar în 2005 a lansat prima rețea de telefonie mobilă. Au urmat lansările primelor rețele 4G și 5G în țară, compania fiind singurul furnizor de tehnologie care a implementat echipamente pentru toate cele patru generații de telefonie mobilă din România, începând cu sistemul NMT, în 1994, și până la rețelele 5G de astăzi.

A continuat să își consolideze parteneriatele cu operatorii locali, accelerând inovația în întregul sector al telecomunicațiilor din România. Astfel, în anul 2009 se semna primul contract de servicii gestionate din țară, iar în 2013 a fost implementată, împreună cu un operator, rețeaua 4G/LTE.

Un an mai târziu, în 2014, Ericsson semna acorduri suplimentare de servicii gestionate cu doi furnizori de servicii de comunicații de pe piață, iar în 2017 a realizat primul demo 5G din România și Europa Centrală și de Est, după ce a sprijinit un alt operator în implementarea capacităților 5G în întreaga sa rețea. Apoi, în 2019, a susținut lansarea primului serviciu comercial 5G (acesta fiind primul contract 5G RAN din Europa de Sud-Est semnat de companie).

„Nu am putea fi mai mândri de ceea ce am realizat în ultimii 30 de ani! Fiecare etapă pe care am atins-o a fost posibilă datorită oamenilor incredibili care au făcut parte din echipa Ericsson de-a lungul acestor trei decenii. Aici mă adresez fiecărui coleg, fie el din trecut sau din prezent: dedicarea și pasiunea voastră ne-au adus aici și vă suntem profund recunoscători. Acesta este un moment cu adevărat special pentru noi și dorim să transmitem mulțumiri sincere nu doar echipei noastre extraordinare, ci și partenerilor și clienților noștri de încredere. Sprijinul lor a fost esențial pentru consolidarea poziției noastre pe piață și pentru așezarea bazelor unui viitor promițător. Atingerea acestui moment important în România ne inspiră să țintim și mai sus. Ne angajăm să valorificăm întregul potențial al acestei țări, să contribuim la implementarea 5G în întreaga Europă și să reducem decalajul de conectivitate față de alte regiuni din lume. Privind înainte, înspre următoarele trei decenii, rămânem concentrați pe promovarea inovației și pe construirea unei lumi complet conectate. Ne dorim să continuăm acest drum creând, inovând și conectând!”, a declarat Daniel Tudose – Country Manager Ericsson România & Key Account Manager Ericsson România & Moldova.

300 de milioane de abonamente conectate la nivel global prin Global Service Delivery Center România

Compania a avut o creștere constantă pe piața locală și în 2007 a deschis Global Service Delivery Center în România (cunoscut în prezent ca GSC România). Astăzi, GSC România deservește 52 de clienți din peste 15 țări, fiind unul dintre cele patru centre de servicii globale pe care compania le operează în întreaga lume (și singurul situat în Europa).

Consolidând o componentă vitală a segmentului de livrare a serviciilor companiei pentru clienții din întreaga lume, echipa GSC România gestionează operațiuni de rețea și servicii de difuzare care mențin conectate 300 de milioane de abonamente.

Ericsson Telecommunications România: 2.600 de angajați care modelează viitorul digital

Astăzi, Ericsson Telecommunications Romania are aproximativ 2.600 de angajați, care lucrează în locația globală și în echipa comercială locală, oferind soluții de rețele, servicii gestionate, software și servicii cloud, precum și soluții de afaceri emergente pentru furnizorii de servicii locale. De asemenea, compania furnizează operațiuni de rețele și IT, dezvoltare și mentenanță de aplicații, precum și servicii de optimizare pentru furnizorii de servicii de comunicații din întreaga lume.

Angajamentul companiei a fost, este și va rămâne concentrat pe furnizarea de conectivitate chiar și în cele mai îndepărtate zone, aducându-ne pe toți, pas cu pas, mai aproape de viitorul digital.

NOTE PENTRU EDITORI:

URMĂRIȚI ACTIVITATEA NOASTRĂ:

Comunicatele de presă Ericsson, aici
Blogul Ericsson, aici
https://twitter.com/ericsson
https://www.facebook.com/ericsson
https://www.linkedin.com/company/ericsson

 

MAI MULTE INFORMAȚII LA:
Ericsson Newsroom
media.relations@ericsson.com  (+46 10 719 69 92)
investor.relations@ericsson.com  (+46 10 719 00 00)

Despre Ericsson:     

Rețelele programabile de înaltă performanță operate de Ericsson asigură conectivitatea a miliarde de oameni în fiecare zi. De aproape 150 de ani, suntem pionieri în crearea de tehnologii și oferim soluții pentru rețelele de comunicații mobile și de conectivitate pentru furnizori și companii. Alături de clienții și partenerii noștri de afaceri transformăm lumea digitală de mâine în realitate. www.ericsson.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *