În perioada 10 – 14 iunie, Bucharest Tech Week va găzdui cinci summituri de business, fiecare concentrat pe domenii cheie precum Inovație, HR, Inteligență Artificială, Software Architecture și Java. Evenimentele vor fi găzduite, la fel ca anul precedent, la NORD Events Center by Globalworth, oferind participanților oportunitatea de a interacționa cu experți internaționali și de a se familiariza cu cele mai recente tendințe și practici din industrie.
Ediția actuală a Bucharest Tech Week aduce în fața publicului peste 50 de speakeri internaționali și locali, cu peste 30 de ore conținut de calitate, în cele cinci zile dedicate Business Summit-urilor. Formate din masterclass-uri și sesiuni tematice interactive, aceste evenimente oferă participanților oportunitatea de a beneficia de cunoștințe și exemple de bune practici de la experți sau inovatori în diverse arii de activitate.
La Innovation Summit, participanții se vor întâlni cu speakeri de elită precum Andrea Vena, Chief Climate and Sustainability Officer la European Space Agency (ESA). Cu peste treizeci de ani de experiență în sectorul spațial, Vena va prezenta abordarea Agenției Spațiale Europene în domeniul sustenabilității și va discuta despre strategiile și obiectivele agenției pentru un sector spațial european responsabil și durabil. De asemenea, Amber Clifford, una dintre principalele experte în strategie internațională în domeniul tehnologiei, cu peste 10 ani de experiență, va susține un masterclass despre principiile lansării de produs și strategiile de extindere pe plan internațional. Printre altele, Clifford a lansat în peste 120 de țări Uber Eats și Disney+.
În cadrul The Future Summit: AI, publicul va avea ocazia de a întâlni experți în domeniu precum Tey Bannerman, Partener la McKinsey & Company sau Eve Psalti, Senior Director Azure AI în cadrul Microsoft. Bannerman va prezenta perspectiva sa despre implementarea inteligenței artificiale, respectiv identificarea intersecției dintre AI și intențiile umane. Pe de altă parte, Eve Psalti, lider în domeniul tech și business de peste 20 de ani, va susține un masterclass despre ultimele inovații în domeniul inteligenței artificiale și modul în care acestea transformă afacerile și viața cotidiană.
Unul dintre speakerii principali la HR Masters Summit va fi Rhonda Fletcher-Leonetti, Global Leadership Experience Manager la HP. Aceasta va explora potențialul transformator al leadershipului centrat pe om și va oferi insight-uri despre crearea unui mediu de lucru care să promoveze conexiuni semnificative. De asemenea, în cadrul aceluiași summit, Michelle Raymond, Executive Leadership Coach și Trainer la The People’s Partner, va susține un masterclass despre antreprenoriatul intern și strategiile pentru motivarea forței de muncă.
La Software Architecture Summit, participanții se vor întâlni cu diverși specialiști în domenii tehnice, precum Daniel Hiller, Senior Software Engineer OpenShift Virtualization la Red Hat, care va discuta despre abordări pentru eliminarea testelor instabile în dezvoltarea de software, evidențiind importanța menținerii consistenței și a fiabilității în ciclurile de feedback. Un alt speaker de top va fi Jorge Fonseca, Global Solutions Architect la AWS, ce va prezenta lecții învățate din experiența migrației și modernizării încărcărilor de lucru cu AWS, oferind publicului o înțelegere profundă a abordărilor tehnice.
Java Stars Summit va aduce pe scena dedicată specialiști din industrie precum Emily Jiang, Java Champion și Liberty Cloud Native Architect la IBM. Jiang va explora în cadrul sesiunii sale toate informațiile necesare despre MicroProfile și va oferi o demonstrație live despre cum să rulezi aplicații MicroProfile ca serverless folosind Open Liberty InstantOn. De asemenea, Álvaro Sánchez-Mariscal, Principal Member Of Technical Staff la Oracle și developer pasionat, cu peste 20 de ani de experiență, va acoperi subiecte tehnice esențiale despre utilizarea framework-ului Micronaut pentru construirea aplicațiilor JVM modulare și ușor testabile.
Companii de top din România vin cu soluții inovatoare la summit-urile de business din cadrul Bucharest Tech Week
Totodată, partenerii prezenți la summit-urile din cadrul Bucharest Tech Week sunt companii de renume, cu soluții inovatoare dezvoltate în industria lor.
Spre exemplu, Up MultiBeneficii, companie care își propune să redefinească beneficiile pentru angajați, oferind o gamă largă de opțiuni flexibile, va fi prezentă la eveniment. Platforma simplifică gestionarea beneficiilor, automatizând sarcinile administrative și asigurând decizii bazate pe date pentru o satisfacție completă a angajaților. Un alt nume sonor este și Worldpay, companie globală de procesare a plăților, care procesează zilnic peste 170 de milioane de evenimente, asigurându-se că plățile și rapoartele sunt livrate la timp. Sesiunea lor din cadrul evenimentului va acoperi modul și motivele pentru care folosesc AWS EMR serverless pentru a-și deservi nevoile de Big Data și abordarea lor Dockerless pentru dezvoltarea locală, în timp ce își mențin consistența mediului.
Printre partenerii prezenți se numără și Trenkwalder, lider în servicii complete de resurse umane, ce oferă soluții de recrutare, staffing, HR și outsourcing în 17 țări europene, fiind recunoscuți pentru inovația digitală în HR. De asemenea, Porsche Finance Group prezintă soluții complete de mobilitate online, adresându-se clienților, persoane fizice și juridice, care doresc să achiziționeze sau să închirieze rapid și simplu o mașină fiabilă, dintr-un segment superior, în mediul online. Soluțiile lor optimizează bugetul personal și economisesc timp prețios.
Alte companii inovatoare ce vor prezente cu ultimele soluții din portofoliu sunt și SoftOne România, parte din grupul Softone, ce dezvoltă soluții software de afaceri, servicii cloud și aplicații de mobilitate enterprise, având peste 75.000 de utilizatori și 50.000 de instalări Cloud (SaaS) sau YAROOMS, o platformă de experiență la locul de muncă ce oferă soluții moderne pentru rezervarea birourilor și sălilor de întâlnire, urmărirea emisiilor de carbon și gestionarea vizitatorilor, ai cărei clienți raportează economii semnificative și o creștere a eficienței și satisfacției angajaților.
Participarea la Business Summits – 10-14 iunie – se face pe baza unui bilet ce poate fi achiziționat direct de pe https://www.techweek.ro/business-summits.
Bucharest Tech Week dedică weekendul 14-16 iunie celui mai mare eveniment tehnologic B2C din România, expoziția Tech Expo, care va avea loc la Romexpo, Pavilionul B1, unde cei pasionați de tehnologie pot vedea și interacționa cu produse, servicii IT&C, prezentate de importanți jucători din domeniu, locali și internaționali. Participarea la Tech Expo este GRATUITĂ pentru toate persoanele cu vârsta peste 18 ani, cu înscriere în prealabil pe https://www.techexpo.ro/.
Organizatorul Bucharest Tech Week este UNIVERSUM Expo.
Partenerii evenimentului sunt:
Main Partner: Orange Business
Business Summits Inspired By: Centrul de Inginerie Bosch din Cluj
Tech Expo Inspired: by BCR
Innovation Summit Partner: TikTok
HR Masters Summit Partner: Undelucram.ro
Software Architecture Summit Partner: EPAM Romania
HR Networking Partner: Up Romania
Java Stars Networking Partner: Worldpay
Sponsori: PPC România, Google, Legrand, Optimizor, ASUS, Schwarz IT (Schwarz Digits), Salesforce, SoftOne România, Trenkwalder, Samsung, certSign.
Food Partner: Domino’s
Aqua Partner: AQUA Carpatica
Internet Partner: VIVA Telecom
VIP Shuttle Partner: ELEC România
Despre Universum
UNIVERSUM este o companie construită în jurul conceptului de arhitectură de evenimente corporate cu o experiență de peste 10 ani în România, aflându-se printre cele mai mari companii din acest domeniu.
UNIVERSUM deține sub umbrela sa un întreg ecosistem de soluții pentru companii. De la organizarea de team buildingurilor recunoscute internațional, evenimente la scară largă precum: conferințe, competiții sportive, lansări de produse și festivaluri, la soluții software complete, dedicate organizării de evenimente.
Bucharest Tech Week reprezintă festivalul care transformă Bucureștiul în capitala internațională a tehnologiei și care reunește atât profesioniștii cât și pasionații de tehnologie și inovații.
GoTech World (anterior denumit Internet & Mobile World) este cea mai amplă expo-conferință și casa economiei digitale din Europa Centrală și de Est, în care profesioniștii din întreaga regiune au acces la soluții tech B2B, insight-uri pe diferite arii digitale și o oportunitate de networking.