Heineken® România și Uber lansează o colaborare dedicată fanilor înfocați ai fotbalului, prin care le oferă acestora o experiență VIP la finala UEFA Champions League 2024.

Pentru a sărbători fanii adevărați ai fotbalului, indiferent de sex, înfățișare, vârstă, job sau stil de viață, Heineken® România le pregătește o seară și o experiență exclusivă, din momentul în care aceștia vor pleca de acasă și până când se vor întoarce pentru a celebra victoria echipei lor preferate.

În seara finalei UEFA Champions League 2024 – eveniment ce va avea loc pe 1 iunie, începând cu ora 22.00, pe stadionul Wembley din Londra – cu 90 de minute înainte de debutul meciului și până în minutul 30 al primei reprize, în aplicația Uber va apărea un nou produs – „Champions Cruise” – ce va fi vizibil persoanelor din București care își vor seta destinația la Berăria H, TRICKSHOT Promenada, Urban House sau într-un loc din apropierea celor trei locații predefinite de vizionare a meciului.

Fanii care vor selecta această opțiune din aplicația Uber, vor fi preluați gratuit cu o mașină premium, din categoria Black, personalizată și accesorizată de Heineken® România, echipată cu surprize. Autoturismul de lux va conduce suporterii către una dintre locațiile prestabilite, pentru a viziona finala UEFA Champions League într-o atmosferă vibrantă, împreună cu alți susținători ai sportului rege.

Răzvan Raț, Camelia Bălțoi și Ionuț Rusu intră în joc

Totodată, Camelia Bălțoi – prezentatoare de știri sportive, Răzvan Raț – fost jucător în UEFA Champions League și om de afaceri și Ionuț Rusu – creator de conținut și comediant își fac și ei echipe pentru marea finală, iar iubitorii fotbalului pot face parte din echipele acestora. Mai precis, ei pot câștiga șansa de a-și petrece întreaga seară alături de unul dintre cei trei căpitani de echipă menționați anterior. Doritorii se pot înscrie la concursurile organizate pe paginile de Instagram ale Cameliei, lui Răzvan și/sau Ionuț. Norocoșii vor fi preluați de acasă chiar de către Camelia Bălțoi, Răzvan Raț sau Ionuț Rusu, cu un Uber de lux și vor petrece împreună seara de pe parcursul finalei UEFA Champions League, într-una dintre cele trei locații predefinite.

Toate detaliile despre această colaborare, despre mecanismul campaniei, precum și despre întreaga experiență sunt disponibile AICI.

Despre HEINEKEN®

HEINEKEN este compania producătoare de bere cu cea mai extinsă prezență din lume. Recunoscut pentru brandul Heineken®, Grupul are un portofoliu de peste 300 de mărci de bere și cidru internaționale, regionale, locale și de specialitate. La nivel mondial, suntem prezenți în peste 70 de țări, iar cei peste 90.000 de colegi creează bucuria autentică de a fi împreună pentru a inspira o lume mai bună și aduc la viață valorile companiei noastre : Pasiunea pentru consumatori și clienți, Curajul de a visa și a fi pionieri, Grija pentru oameni și planetă, Bucuria de a trăi.

În România, HEINEKEN este prezentă din 2003. Oferim un portofoliu divers de mărci locale și internaționale de bere și cidru, 99% dintre acestea fiind produse în cele trei fabrici locale din Craiova, Ungheni și Miercurea Ciuc. Angajamentul nostru față de piața locală se reflectă nu doar prin diversitatea de branduri, ci și prin acțiunile noastre: avem 1.100 de angajați în România, furnizăm către piața locală aproximativ 98% din producția noastră, ne aprovizionăm de la furnizori locali cu aproximativ 70% din ingrediente și suntem dedicați agendei noastre de sustenabilitate, ’Brew a Better World – Raise The Bar 2030’. Mai multe informații pe www.heinekenromania.ro.

Despre Uber 

Uber este o aplicație care conectează pasageri și șoferi. Din 2020, Uber este un intermediar de transport reglementat și colaborează numai cu parteneri licențiați. În plus, Uber este o platformă multimodală care la nivel global oferă servicii de livrare de mâncare, livrare de colete de mici dimensiuni, biciclete și trotinete electrice. Aplicația este disponibilă în mai mult de 70 de țări din toată lumea, în peste 10.000 de orașe, și îmbunătățește felul în care oamenii se deplasează în metropole.

În România, Uber este disponibil în 22 orașe: București, Brașov, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Craiova, Pitești, Ploiești, Galați, Oradea, Brăila, Sibiu, Buzău, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Arad, Târgu Mureș, Baia Mare, Târgoviște și Suceava. Mai multe informații despre serviciile Uber: www.uber.com/ro/ro/.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *