Piata muncii este din ce in ce mai diversificata si dezvoltata. Atat angajatorii, cat si angajatii sunt din ce in ce mai pretentiosi cand vine vorba despre un loc de munca. Legislatia este foarte stufoasa si atunci cand este vorba despre contractele oamenilor, salarii si asa mai departe, trebuie sa fie o atentie foarte mare. In special cand se lucreaza intr-o institutie mare, totul trebuie sa fie si mai bine pus la punct, pentru ca orice greseala poate costa conducerea.
Oamenii nu mai sunt toleranti cu astfel de lucruri si pe buna dreptate. Trebuie sa ne cerem drepturile atunci cand suntem nedreptatiti. Asa ca, pentru a nu se ajunge la situatii neplacute, orice firma mai mare, companie sau institutie publica sau privata trebuie sa aiba angajati la biroul de Resurse Umane, cat mai bine instruiti. Pentru a fi siguri ca ne-am insusit cat mai bine aceasta meserie, putem face un curs de inspector resurse umane autorizat, care sa ne ofere atat un certificat, cat si instructajul adecvat acestei pozitii.
Trebuie sa stii ca un Inspector de Resurse Umane se va ocupa de intocmirea documentelor necesare angajarii sau desfacerii contractului de munca, gestionarea in documentele juridice si registrele de specialitate a modificarilor salariale, contractuale si aspectelor renegociate, intregistrarea contractelor de munca, precum si a documentelor necesare desfacerii acestora sau gestionarea si arhivarea dosarelor de personal.
Inspectorul de Resurse Umane lucreaza deci cu fisele personale, medicale, contracte, acte de somaj, cereri, dispozitii, fise de lichidare, adeverinte, REVISAL. De asemenea, Inspectorul de Resurse Umane este responsabil pentru relatia firmei sau companiei respective cu institutiile statului. Nu trebuie sa se incurce pozitia de Manager de Resurse Umane cu functia de Inspector de Resurse Umane. Cele doua sunt total diferite. Primul se ocupa cu motivarea, strategii sau procesul de recrutare.
Insa, Inspectorul de Resurse Umane se ocupa de lucri mai dificile, pe care le-am amintit mai sus. Cum spuneam, acest post este unul necesar in orice locatie ce presupune mai multi angajati. De aceea, daca doresti sa accesezi o asemenea functie sau vrei sa te reprofilezi poti sa faci cursuri in acest domeniu. Unde poti beneficia de un training bun si un certificat recunoscut? La cursuriautorizate.eu poti face acest curs de Inspector Resurse Umane. Pe langa acest curs, mai trebuie sa stii ca pe aceasta platforma online sunt disponibile si alte cursuri, in functie de ce ceea ce doresti sa faci sau cum vrei sa te reprofilezi.
Revenind la cursul pentru a dobandi calificarea de Inspector Resurse Umane: cursul de Inspector sau Referent Resurse Umane este autorizat de Autoritatea Nationala pentru Calificari (fost C.N.F.P.A). In cadrul acestui curs vei invata sa folosesti Registrul General de Evidenta al Salariatilor (adica REVISAL-ul de care am amintit mai sus), vei sti care sunt documentele obligatorii necesare dosarului de personal ale angajatilor dintr-o firma sau dintr-o institutie, vei face aplicatii practice privind salarizarea si vei intelege si interpreta legislatia muncii cu noile modificari aparute. Este o responsabilitate mare, insa cu ajutorul trainerilor specializati, acest lucru se va face asa cum trebuie si vei iesi de pe “bancile” cursurilor pregatit pentru a prelua oricand o asemenea functie. Programul cursurilor teoretice si a activitatii practice este flexibil si adaptabil in functie de nevoile cursantilor.
Asa cum spuneam, cursul se adreseaza persoanelor care doresc sa inceapa o noua cariera in domeniul Resurselor Umane, dar si celor care lucreaza deja in domeniu si doresc sa cunoasca in timp util modificarile legislative. In urma absolvirii examenului final, cursantii vor intra in posesia certificatelor de Absolvire pentru ocupatia de “Inspector/Referent Resurse Umane” si a suplimentelor descriptive care atesta competente dobandite in urma cursului. Cursurile se desfasoara atat la sediul firmei din Bucuresti si ale partenerilor din toata tara, cat si la sediile firmelor sau institutiilor interesate de furnizarea acestui curs pentru personalul angajat. Participantii vor beneficia de coffee break, materiale didactice si consiliere pe intreaga perioada a cursului. Durata cursului este de 40 de ore.
Asadar, daca doresti sa ai o implicare mai mare in cadrul companiei sau institutiei, poti urma un asemena curs. Inspectorul de resurse umane ocupa o pozitie importanta in cadrul unei companii si acest job poate fi unul foarte placut. Vei fi mereu la curent cu legislatia in vigoare si vei putea fi de ajutor angajatorului tau. Acceseaza si tu acum cursuriautorizate.eu si inscrie-te cat mai repede.