Duminică, tinerii își provoacă părinții la meciuri în jocurile copilăriei

      

București, 16 iunie 2022 – Jucătoarea româncă de Counter-Strike:Global Offensive, Ana Dumbravă, cea mai bună jucătoare din lume în acest moment, participă în premieră la Gaming Marathon, pe 19 iunie. Ana a obținut săptămâna trecută titlul de MVP (Most Valuable Player) și, alături de echipa sa Nigma Galaxy Female, a câștigat prima ediție a ESL Impact League Season 1, competiție ce a avut loc în Dallas, cu premii de 123.000 de dolari. În timpul stream-ului ei din cadrul maratonului, Ana va povesti despre experiența din Statele Unite și cât de important este acest trofeu pentru cariera ei de jucătoare profesionistă de esports.

“Trofeul câștigat în Statele Unite nu este important doar pentru mine, ci și pentru fetele pasionate de esports care doresc să urmeze o carieră în acest domeniu. Sper ca povestea mea să le încurajeze să aleagă această cale și mai mult decât atât, să arătăm publicului din România, dar și autorităților, că avem jucători români valoroși, care doresc să facă performanță în esports și în România, nu doar peste hotare”, a declarat Ana Dumbravă.

În cadrul editiei de vară a Gaming Marathon, copiii și părinții lor concurează să fie cei mai buni gameri. Gaming Marathon este prezentat de Vodafone și George și are loc duminică, 19 iunie, începând cu ora 10:00, pe www.gaming-marathon.ro.

Ana Dumbrava

“Ne dorim să convingem părinții să se joace videogames cu ai lor copii așa cum jucam și noi, când eram mici, rummy sau scrabble. Astfel, nu doar că se crează o legătură mult mai stânsă între ei, dar părintele poate și controla într-un mod neintruziv ce, cât și cu cine se joacă copilul său”, spune Tudor Dăescu, co-organizator Gaming Marathon.

Streamerii din Good Gaming League, liga care face gaming de bine, se vor întâlni online pentru a purta discuții legate despre cum jocurile video pot lega prietenii între copii și părintii lor. Antonia, Gannicus, IceManLucky, Ovvy, Amyclaire, Mădălin, Jaxi, ZaSami și Tedereu vor intra în direct cu părinții lor pentru a împărtăși experiențe trecute din relația lor, cum au fost susținuți de către părinți și despre cât de mult a contat acest suport în dezvoltarea lor profesională. Ana Dumbravă va participa și ea la această discuție, ea alăturându-se de curând Good Gaming League.

Sub sloganul “Tatăl meu e gamer mai bun decât tatăl tău”, o acțiune Vodafone, Jaxi va organiza un turneu de CS:GO dedicat copiilor și părinților lor. Turneul va avea un format Playoff (sferturi-semifinale-finală), iar premiul cel mare va fi un PS5. La final, echipa câștigătoare va juca un meci demonstrativ împotriva echipei formate din Jaxi și tatăl său. Înscrierile la turneu se vor face în cadrul live-ului de duminică, din timpul stream-ului lui Jaxi.

Într-un eveniment special dedicat jocurilor copilăriei, Antonia, Tedereu, AlexaTV și IceManLucky vor da meciurile de pe PC pe jocuri offline, așa că se vor întâlni într-un spațiu special amenajat unde se vor lupta pentru victorie în Nu te supăra frate, Activity și Exploding Kittens. Meciurile vor fi comentate de Werty, cel mai bun caster de CS:GO din România.

Pe parcursul evenimentului, gamerii din toată țara se vor putea înscrie la o multitudine de turnee de CS 1.6, Brawl Stars, FIFA 22, Fornite și multe alte jocuri.

Gaming Marathon va aduna la linia de start peste 30 de streameri care vor interacționa cu comunitățile lor mai mult de 15 ore. Detalii despre Gaming Marathon, line-up-ul complet și programul jocurilor se găsesc pe www.gaming-marathon.ro.

Gaming Marathon este connected by Vodafone și upgraded by George și susținut de AGON by AOC, Samsung, HELL ENERGY, Meteoritzi, Logitech G, Radio Zu, Gazeta Sporturilor și Media GO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *