MGT Educațional, unul dintre jucătorii importanți de pe piața distribuției de soluții și echipamente IT, sărbătorește astăzi un sfert de secol de la înființare. În această perioadă, compania și-a consolidat expertiza în distribuția de echipamente IT și audio/video și a dezvoltat servicii conexe pentru produse și soluții, inclusiv suport tehnic extins, consultanță pre-vânzare, integrare, instalare și servicii post vânzare.
De la înființarea sa în septembrie 1998, M.G.T. EDUCATIONAL și-a propus să se poziționeze ca unul din furnizorii importanți de tehnologie în piața din România, oferind încă de la început o gamă cuprinzătoare de produse: de la medii de stocare, ecrane de proiecție sau flip-chart până la diaproiectoare, retroproiectoare și proiectoare sau monitoare performante.
„25 de ani este o aniversare importantă, indiferent dacă este vorba despre oameni sau despre companii. Întotdeauna, la MGT, am pus pe prim plan trei elemente care ne-au ajutat să trecem cu zâmbetul pe buze peste momentele mai delicate și să ne bucurăm pe deplin de succesele noastre. Emoția, tehnologia și inovația, au fost şi sunt pilonii pe care a fost construită și consolidată MGT. Este cel mai bun moment să le mulțumim tuturor celor care au avut încredere în noi – partenerii, clienții și furnizorii noștri – şi în valorile pe care le promovăm. Ii asigurăm că le vom sta alături și pe viitor!”, a declarat Nic Cartacai, Owner & General Manager MGT Educational
Într-o piață dominată de distribuitori internaționali și marcată în ultimii ani de consolidări, MGT este un exemplu de reziliență și succes, compania înregistrând o cifră de afaceri de aproximativ 36,4 milioane lei (7,3 milioane Euro) pentru anul fiscal 2022. Eforturile echipei au făcut ca pentru primele 8 luni ale acestui an cifra de afaceri să se ridice la 27,5 milioane lei, reprezentând aproximativ 75% din cea a anului anterior, iar estimarea pentru întreg anul 2023 este de minim 44 milioane lei, în creștere de circa 20% față de 2022.
MGT și-a consolidat poziția pe piața locală prin promovarea de soluții adaptate cerințelor specifice utilizatorilor finali, totul prin dezvoltarea unei rețele extinse de parteneri la nivel național, numărul acestora ajungând la aproximativ 800 de companii. Flexibilitatea în adresarea clienților este dovedită de utilizarea tuturor canalelor tradiționale de vânzare, pe lângă retail și canalul de distribuție produsele fiind accesibile și pe canal online, precum și prin intermediul integratorilor de soluții.
Referindu-ne la evoluția operațiunilor, dacă până în urmă cu 5-6 ani marea majoritatea cifrei de afaceri era asigurată de distribuția produselor din gama consumer (echipamente periferice, multimedia, accesorii IT, medii de stocare), în ultimii ani vânzările din zona soluțiilor de prezentare și conferință, soluții de scanare sau soluții de backup, au crescut ca pondere. Dacă acestea reprezentau în 2021 aproximativ 22% din cifra de afaceri, în 2022 s-au ridicat la 46% și foarte probabil în 2023 vor contribui cu peste 60%.
Creșterea ponderii vânzărilor de produse din gama de soluții a fost determinată de focusul la nivel național pentru digitalizarea activităților din mediul educațional și al instituțiilor publice, în special în perioada post-pandemie. MGT a profitat de aceste condiții deoarece portofoliul său de produse includea deja soluții de la producători consacrați de peste 10 ani pe piața mondială, precum Newline, IRIS, WACOM, Kodak Alaris.
Pe lângă aceste categorii principale de soluții, echipa MGT livrează cu succes soluţii de Digital Signage, soluții de prezentare și conferință, soluții de video-colaborare, soluții integrate hardware și software pentru semnătură electronica și autentificarea biometrică a acesteia, toate bazate pe parteneriate cu producători de top la nivel mondial.
Oportunitățile identificate în piața locală de soluții de arhivare și management al documentelor au determinat din anul 2000 extinderea activităților în acest domeniu. Pornind de la experiența specialiștilor săi, MGT și-a extins portofoliul devenind distribuitor oficial pentru Bowe Bell+Howell (scanner-e de documente), Tandberg (soluții de back-up) şi Plasmon Data (soluții hardware – bazate pe medii optice profesionale – și software pentru arhivare electronica a documentelor pe termen lung).
În prezent, MGT are încheiate parteneriate cu 51 de producători, pentru 16 dintre ei compania fiind distribuitor exclusiv în România. Dintre cei pentru care MGT este distribuitor exclusiv, menționăm o parte dintre cei mai importanți:
- WACOM – tablete grafice pentru zona creativă și tablete de semnatură digitală pentru zona business
- Kodak Alaris – scanere de documente și software pentru scanare și indexare
- Olympus/OM System – aparate foto digitale, reportofoane
- IRIS, parte a grupului Canon – scannere și software OCR
- Newline – display-uri interactive pentru segmentul educațional, dar și corporate
- PocketBook – ebook readere
- Shuttle – calculatoare și all-in-one industriale și medicale
- AVISION – scanere de documente
Pentru categoriile de produse din zona consumer, MGT este un nume pe care, prin prisma parteneriatelor vechi, îl vei asocia ușor cu brand-uri precum Wacom, Verbatim, Trust, Creative, Braun, Thrustmaster și altele.
Dezvoltare continuă a parteneriatelor
In timpul acestor 25 de ani echipa MGT a extins în mod constant lista de furnizori. Pe lângă brand-urile pe care s-a bazat în creșterea sa din primul deceniu, MGT a venit pe piață cu soluții inovative, prin semnarea de parteneriate noi:
- 2009 – IRIS – scanner-e portabile și software OCR (distribuitor exclusiv)
- 2010 – Avision – scanner-e de documente și fotografii
- 2011 – Kodak Alaris – scanner-e de documente (distribuitor exclusiv din 2017)
- 2013 – Vivitek – videoproiectoare, display-uri interactive
- 2013 – PocketBook – ebook reader-e
- 2015 – Newline – table interactive, display-uri interactive (distribuitor exclusiv)
- 2015 – Shuttle – pc-uri și all-in-one-uri industrial (distribuitor exclusiv)
- 2016 – Asustor – soluții de stocare a datelor
- 2016 – Creative – echipamente periferice și multimedia
- 2017 – Navitel – camere auto
- 2021 – Next Level Racing – echipamente pentru gaming
- 2022 – Guillemot Corporation – echipamente pentru gaming Thrustmaster
- 2023 – pexip – soluții de videoconferință
Pentru mai multe detalii despre portofoliul MGT, va invitam sa vizitați pagina dedicată partenerilor – https://b2b.mgt.ro/