București, 6 decembrie. Cu ocazia a 20 de ani de prezență constantă la Balcic, manifestul artistic care a stat la temelia artei moderne românești, Asociația Elite Art Club organizează, joi, 7 decembrie, de la ora 18:00, la sediul din Piața Națiunile Unite 3-5, un eveniment special, parte din proiectul Revival. Evenimentul va consta într-o expoziție de fotografie și trei proiecții video, care vor fi însoțite de un recital muzical.

Primii care vor deschide evenimentul sunt bursierii Fundației Regale Margareta a României: Isabela Stănescu (soprană), Ioan Bănescu (chitară), Iasmina Sava (pian), Julia Coteanu (violoncel) și Irina Petrescu (pian).

Seara va continua cu recitalul Sueño Latino, un proiect muzical din care fac parte studenți și absolvenți ai Universității Naționale de Muzică din București, aflați sub îndrumarea Ioanei Găină-Cojuharov, pianistă. Membrii proiectului sunt: soliștii Daniel-Andrei Găină-Cojuharov, Andreea Stoica, Georgiana Dumitru și soliștii instrumentali Eugen Ionescu (vioară), Marina Pîngulescu (vioară), Camelia Neață (violoncel).

În același timp, invitații se pot delecta și cu expoziția Revival Contemporary Intervention, care conține 20 de fotografii de artă menite să reflecte parcursul proiectului „Pictori de azi la Balcic”, proiecții video realizate de artistul Alex Manea, dar și prin intermediul unor diapozitive, secvențe fotografice din cei 20 de ani, dovada desfășurării neîntrerupte a rezidenței artistice organizate de Elite Art Gallery.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 4 decembrie – 5 ianuarie 2024, de luni până vineri, în intervalul orar 11:00 – 19:00.

Proiectul Revival este co-finanțat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

Despre Elite Art

Asociația Elite Art este un ONG cultural, care și-a început activitatea în 2003 și care desfășoară numeroase programe culturale care au ca scop dezvoltarea societății civile prin artă. Muzica clasică și artele vizuale sunt direcțiile principale de dezvoltare, care au definit activitatea organizației mai mult de un deceniu. În ultimii ani, asociația a abordat noi domenii precum educația timpurie, street art, teatrul și educația civică.

Parteneri media: Uniunea Artiștilor Plastici din România, Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, Empower Artists, Modernism, Zile și Nopți, The Woman, TeenPress

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *